Mihai Constantin intr-un rol magic de Ciprian Buzoianu

In rolul principal a fost distribuit Mihai Constantin si alegerea lui s-a dovedit a fi extraordinara. Prin prestatia sa, acesta ne-a amintit de marile roluri ale tatalui sau, regretatul actor George Constantin.

O insula de timp suspendat de Cristina Modreanu

Trebuie spus ca alegerea interpretului principal este foarte inspirata: Mihai Constantin recurge la modificari de fizionomie asemeni starurilor de la Hollywood pentru o mai mare asemanare cu personajul sfarsind prin a corespunde perfect portretului facut de scriitor personajului sau (nu era nici smead, nici rumen, nici palid la fata (...) cam buged pentru varsta lui). Performanta sa actoriceasca nu presupune nici un fel de acrobatie si exercitii de expresivitate, ci numai imbracarea unor straturi succesive de inertie, care parca ii ingroasa silueta si ii amorteste gradat reactiile. De altfel, toate miscarile sale au loc intr-un ritm diluat, ca si cum personajul ar fi imprimat pe o pelicula ce se misca cu incetinitorul, iar actiunile lui cele mai mici parca au amortizor. ... scenele fiind completate de o delicioasa stangacie a indragostitului, bine redata de Mihai Constantin.
(Adevarul literar artistic, 26.08.2003)

Un spectacol pentru viitor de Alice Georgescu

L-am lasat la sfarsit pe Mihai Constantin care, in rolul titular, este parca Oblomov in persoana, lenes, sfios, naiv si infinit de trist, un rol care, fara indoiala, ii va marca evolutia personala si care, cu un plus de slefuire a nuantelor si trecerilor, poate marca prezentul teatrului romanesc, adica timpul ce va deveni, curand, viitor. Un viitor care, gratie spectacolului de la Bulandra, va fi, pentru noi toti, un pic mai frumos.
(Scena, 27 iunie 2003)

Un anti-erou patetic, Mihai Constantin, in Oblomov de Natalia Stancu

Fara nici o indoiala unul din cele mai bune spectacole de teatru ale ultimei perioade, daca nu chiar cel mai bun, este Oblomov, adaptare dupa romanul clasicului rus I.A.Goncearov (1812-1891), facuta de Mihaela Tonitza Iordache si adusa in oglinda scenei, la Bulandra, de Alexandru Tocilescu.
Dar cel care face o mare creatie in Oblomov este Mihai Constantin, interpretul eroului principal. Probabil ca in spatele performantei se afla si acumularile importante ale lui Mihai Constantin, din timpul lucrului la Woyzeck si Hamlet (in regia lui Tompa Gabor), dar si incrancenarea si amaraciunea atator ani in care nu a jucat mai nimic.
In primele scene il descoperim cu greu pe Oblomov, pierdut printre oghealurile patului sau trasura fara atelaj, trasura spre niciunde... parca nedesprins din placenta materna... replici concise si chiar monosilabice sunt date de Oblomov cu greu, sotto voce.
Personajul traieste parca un vis, cosmar, intr-o irealitate cu mult mai evident decat in ambianta banalei locuinte. Reactiile lui fata de lume sunt unele de perpetua, defensiva, eschiva, fuga.
Mihai Constantin propune un antierou patetic in cele din urma, un personaj profund, complex si starea de aparenta lene si inactivitate patologica este mereu dublata de sugestia luciditatii personajului, constient de propriile limite; ca si de o neliniste dureroasa, permanent generatoare de angoasa.
Si actorul realizeaza un joc unitar in tranzitii extrem de fine de la o scena la alta, de la o situatie la alta.
Din acolada trairilor personajului nu lipseste nici furia indreptata contra destinului (Mama ei de viata, care nu te lasa sa traiesti! - e expusa cu naduf desi inabusit), dar nici cea care vizeaza propria marginire.
Pe de alta parte, in viziunea sa si a lui Tocilescu, Oblomov este (asa cum reiesea si din exceptionalul film rusesc) o ipostaza a unei limitari naturale. Parca nedesprins din protectoarea placenta materna, pierdut printre oghealurile patului sau - trasura spre niciunde, si in cele din urma spre moarte ... mic, grasuliu, greoi, lipsit de energie, cu reactii lente, cufundandu-se in somn ca in apa uitarii, incapabil de vreo optiune si decizie, Oblomov (Mihai Constantin) este si o expresie a unei fatalitati biologice putin generoase.
Dar el este, in egala masura, un om lucid, cu un simt critic ascutit, care isi supraevalueaza defectele si nu indrazneste sa aspire nici macar la mai bine, la fericirea conjugala. Si totodata, este un om funciarmente bun, care nu are cum sa se adapteze la jungla care este lumea in care traieste, paralizat de cinism si ferocitate.
Toate acestea ni le transmite magistral Mihai Constantin.

Despre Oblomov si nu numai de Radu Baiesu

Mihai Constantin este un actor ciudat. Greu de ghicit si de multumit.
A debutat in mod ridicol, intr-un film pentru adolescenti si dupa aceea a ajuns sa joace la Bulandra intr-un rolisor unde era distribuita in rolul principal matusa sa. Parea ca n-are nici o sansa de afirmare. Bolovanos in exprimare, cu o fizionomie ciudata, nu era dintre favoriti. Dar Alexandru Darie, regizor adevarat, cu fler, l-a distribuit in rolul regelui Leontes din Poveste de iarna si Mihai a demonstrat, intr-un spectacol excelent, ca talentul se poate transmite genetic. Pacat ca marele George Constantin n-a apucat sa-l vada pe scena. A urmat si un Hamlet confuz, regizat de Tompa Gabor la Craiova, in care Oana Pellea juca rolul mamei naturale a lui Adrian Pintea (ea Gertrude, el Hamlet) si Mihai il interpreta fabulos pe Claudius, fratele uzurpator. Atunci, cred eu, si-a castigat statutul de vedeta. A fost cel mai bun interpret al acestui rol dintre toti cei pe care i-am vazut in numeroasele montari ale piesei de la noi din tara.
Si Oblomov i-a picat manusa. Nici nu stiu cine altcineva ar fi putut juca rolul. Rol foarte greu, de altfel, dar Mihai Constantin a stiut sa-i dea exact tonurile potrivite, de la ridicol, la tragic. Pentru el, acest spectacol este inca o izbanda si o noua confirmare a valorii sale de exceptie.
Literatorul nr.9 (15)