f mihai constantin | actor

Un spectacol memorabil de Ileana Lucaciu

O proba de foc, rolul lui Oblomov, e trecuta cu succes de Mihai Constantin, ce demonstreaza ca a mostenit harul acelui monstru sacru al teatrului, care a fost tatal sau, George Constantin.
Actorul a investit o bogata gama de mijloace de expresie in prezentarea portretului plurivalent al lui Ilia Ilici Oblomov.
Mult timp, la inceputul spectacolului abia i se vede chipul ravasit cand sta cu placere intre pernele patului in care isi doarme, de fapt, viata. Ilia este antipatic, greoi si deranjat de problemele mosiei sale.
Mihai Constantin, dupa ce sugereaza aceasta latura a caracterului celui care refuza orice implicare sociala, ii dezvaluie apoi, o alta fateta a sufletului, cea a unei fiinte fragile, a unui timid visator, nepregatit pentru iubire. Dar nici dragostea, pe care o traieste sincer, nu il va scoate din tiparul vietii sale fade si va sfarsi dramatic, intr-un mariaj conventional cu Agafia.
Tulburator reda Mihai Constantin visarea sterila la iubire a lui Ilia Ilici, care marturiseste: "Imi plac cartile si muzica". "Sunt un boier si nu stiu sa fac nimic" sau se revolta: "Mama ei de viata care nu te lasa sa traiesti". Portretul celui a carui educatie, dar si nepasare il conduc la frica de implicare a celui ce viseaza la planuri himerice este vibrant implinit de actor.
Mihai Constantin detine harul de a nuanta profund trairea fiecarei stari specifice lui Oblomov. Discutia acestuia cu prietenul sau Andrei Ivanaci, care vrea sa il scoata din toropeala, marturisirea dragostei pentru Olga, revolta fata de Zahar sunt doar cateva scene antologice in care Mihai Constantin isi manifesta talentul sau de exceptie.
Intalnirea cu Oblomov sporeste valoarea acestui actor, care speram ca va mai avea prilejul distribuirii si in alte partituri de referinta.
(Timpul liber,28 iunie - 2 iulie 2003)

Oblomovita, boala tranzitiei de Grid Modorcea

Mihai Constantin, in rolul lui Oblomov, transmite atat de convingator aceasta somnolenta incat si spectatorii se simt molipsiti de ea si, desi spectacolul tine peste patru ore, datorita acestor multe momente de nemiscare, ai impresia ca Tocilescu ar fi vrut ca spectacolul lui sa nu se mai termine niciodata, starea asta de abulie sa tina o vesnicie.
(Cronica romana, 9 iulie 2003)

Aria melancoliei de Valentin Dumitrescu

Un spectacol de rafinamentul si profunzimea acestui Oblomov, montat de Alexandru Tocilescu la sala Toma Caragiu, pare ca descinde din perioadele de glorie ale teatrului romanesc.
Spectacolul te captiveaza intr-un fel aparte, ca o interogatie contemporana asupra rostului acestei arte. Mihai Constantin face o creatie de referinta, pornind de la rostirea slefuita, tempoul descompus al vorbirii/ miscarii si exploziei de vitalitate, indelung reprimate, ale eroului atunci cand evadeaza din coconul sau imaculat si pana la relatiile frante cu cei care viseaza la "viitorul Oblomov".
De altfel alcatuirea distributiei este unul din secretele creatiei lui Tocilescu.
(Revista 22, 5-22 august 2003)

Pentru un altfel de timp de Victor Scoradet

Noua premiera de la "Bulandra" vine de fapt sa salveze onoarea Capitalei la acest sfarsit de stagiune. O face cat se poate de convingator.
Rolul principal in acest spectacol memorabil actoriceste (cel putin la... varf), cu o scenografie atat de frumoasa, incat functionalul pare mai degraba o... functie fireasca a esteticului, il detine, totusi, Timpul.
Mihai Constantin este, probabil, interpretul ideal al acestui personaj construit, parca, pe principiul unei gauri negre: un vulcan de energie inactiva, capabil sa absoarba si sa neutralizeze tot ce misca in preajma lui.
Cu o expresie a fetei foarte... ruseasca, actorul induioseaza printr-o candoare... exploziva, prin panica intensa in care-l arunca perspectiva celei mai neinsemnate actiuni.
Atunci cand "doarme", pare sa iradieze o fericire greu de definit, dar sesizabila, aproape transmisibila. Atunci cand "actioneaza", se repede in actiune cu un exces energetic al carui rost e acela de a-l smulge din inertia fizica de parca in locul in care tocmai se afla el gravitatia e incomparabil mai mare. Pentru ca, atunci cand tocmai a luat viteza, sa i se declanseze un misterios sistem de franare, actionat de scepticismul lui funciar, de o neincredere cosmica in rostul oricarei actiuni umane.
In sfarsit, pentru Teatrul "Bulandra", acest Oblomov ar putea constitui inceputul unei noi ere faste.
(Cotidianul, 30 iunie 2003)

Alexandru Tocilescu si Oblomov-ul sau de Florica Ichim

Oblomov este un rol pentru Mihai Constantin. Fara discutie! Mare parte din trasaturile si trairile acestuia sunt acoperite de interpret. Abulia eroului nu-i plictisitoare, ci incarcata de refuzul sau la existenta obisnuita, are trepte si gradatii, are pauze si scufundari. Exista in acest rol implinit cu talent un minus si un plus, care nu se anuleaza ca stiinte. Plusul este in tasnirile violente, minusul este in bunatatea eroului despre care vorbesc ceilalti. Un om de teatru scria ca se poate interpreta orice pe scena in afara de inteligenta. Iata ca si bunatatea (trasatura din ce in ce mai rara a omului grabit si egotic de azi) le ridica mari dificultati actorilor. Mi-am propus de cand l-am vazut prima oara pe scena pe Mihai Constantin sa-l alung din minte pe marele actor care a fost tatal sau si sa nu fac niciodata comparatii. De aceasta data, fara vrere, mi l-am imaginat raspandind prin toti porii acea bunatate anacronica pe care o stima Goncearov.
(Romania libera, 23 iunie 2003)

Dulce amar ca Zahar de Marina Constantinescu

In prima ora a spectacolului, Oblomov - Mihai Constantin sta aproape numai in pat. De acolo mormaie cate ceva, vorbeste cu Zahar, primeste vizite, se lamenteaza.... Toate scenele sunt tulburatoare. Sunt atat de reusite, atat de adevarate, in fond, jucate dumnezeieste intr-o geometrie a sufletului slav.
Din pacate, unele din crizele lui Oblomov sunt nejustificat de violente in interpretarea lui Mihai Constantin si, pe alocuri, bunatatea funciara a lui Ilia Ilici, despre care vorbeste toata lumea, nu se citeste intotdeauna pe scena.
Cine este, la urma-urmelor, Oblomov?
S-a cuibarit la mine in suflet. Si parca incape acolo toata Rusia, tot Sankt Petersburgul cu trotuarele lui de lemn, toate iubirile rostite sau nu, ingrijite sau nu din lumea asta, si disperarile. Si Casta Diva.
(Romania libera, 8 iulie 2003)

Oblomov si gustul Rusiei de Monica Andronescu

Un pat care tine loc si de viata, si de dric, un actor de geniu, Mihai Constantin, si atmosfera Rusiei de altadata da navala in sala Teatrului Bulandra.
Sunt doar doua momente, in intregul spectacol, in care Oblomov, interpretat magistral de Mihai Constantin, pare a fi insufletit de vointa.
Cand revin in Bucurestiul serii de sambata, imi dau seama ca gustul amar de oblomovism a schimbat cu totul imaginea lumii in care ma intorc.
(Jurnalul National, 27 octombrie 2004)